DEȘTEPTAREA. Spectacol de teatru pentru adolescenți
DEȘTEPTAREA, regia Bobi Pricop
Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Iosif Vulcan
Spectacol de teatru pentru adolescenți / 14+
Teatrul de Păpuși Prichindel / 2h
Regia artistică: Bobi Pricop
Autor: Doru Vatavului
Muzică & Videoart: iRonic Distors
Motion Graphic: Bogdan Țolea
Programare Video: Constantin Șimon
Operare Video: Sergiu Domide
Distribuţia: Anastasia Vicoveanu, Robert Balint/Filip Ionescu, Rebeca Rusu, Dania Uifaluși, Benjamin Kendi, Tudor Neagu, Adela Lazăr, Richard Balint/Sorin Ionescu, Alina Leonte, Răzvan Vicoveanu, Alexandru Rusu
„Deșteptarea” urmărește povestea Amaliei, o adolescentă de 16 ani, elevă într-un liceu de prestigiu, prinsă între nevoia de validare, presiunea performanței și violența invizibilă a mediului online. Anunțul calificării ei la etapa națională a olimpiadei de română stârnește o avalanșă de reacții, dar nu pe pagina liceului, ci în părțile nemoderate și incontrolabile ale internetului – culminând cu o imagine compromițătoare care începe să circule în rândul colegilor și pe paginile de bârfă ale orașului.
Amalia e sufocată de consecințe: rușine, izolare, agresiune verbală, stigmatizare publică, neîncredere din partea adulților și incapacitatea instituțiilor de a interveni.
Piesa, scrisă pentru adolescenți și jucată de adolescenți alături de părinții lor adevărați, urmărește reacțiile colective ale colegilor, familiilor și profesorilor, dezvăluind un mecanism social în care responsabilitatea se diluează, iar vina se mută constant. Construită ca o polifonie de voci digitale și confesiuni intime, „Deșteptarea” este o radiografie a adolescenței în era rețelelor sociale și a inteligenței artificiale, un spectacol despre pierderea controlului asupra propriei imagini, despre fragilitatea identității, despre cât de subțire este linia dintre real și fabricat atunci când tehnologia devine armă și despre ce se întâmplă atunci când maturizarea se petrece mai mult în cloud decât în corp.